Nelly Ciobanu: Dacă râvneşti din inimă, visele devin realitate. Minuni în viaţă se întâmplă…

Una din vocile de succes ale Republicii Moldova şi un exemplu de femeie împlinită. Cu talent dat de Dumnezeu, cu multă ambiţie şi putere de muncă şi mai ales cu un dar de nepreţuit al vieţii: un copilaş. Ce fericire poate fi mai mare pentru ea decât momentul în care fetiţa sa o roagă să pună un CD cu... Nelly Ciobanu?

 Aşadar, cine este Nelly Ciobanu

Sunt o Interpretă a Republicii Moldova, Maestru în Arte… Absolventă a Academiei de Arte, la Regie Estradă. Am absolvit şi Colegiul de Muzică… Sunt mamă… Cam asta. E bine aşa?

 Da, mulţumesc. Cum aţi ajuns să faceţi muzică? Aţi aspirat încă de la grădiniţă  sau…?

(zâmbeşte) Era un vis pe care doream din totdeauna să-l realizez… şi mă bucur dacă acest lucru s-a împlinit… şi se tot împlineşte... (zâmbeşte)

 Cum putem numi stilul de muzică pe care-l abordaţi?

Am preferat întotdeauna să cânt în diverse stiluri: pop, hip-hop, baladă, populară, ritmuri indiene. Diapazonul meu şi potenţialul vocal îmi permit să cânt orişice, în orice stil vreau...

 Relaţia cu muzica populară, cu etno e ceva de concept sau de ocazie?

Am crescut cu asta şi acum ţin cu nerăbdare să fac un album de muzică populară. Mă tentează foarte mult aceste ritmuri. La noi, la sud, se dansează foarte frumos sub muzica populară. Sârba, hora, hora mărunţică, horă în două părţi, tot ce se leagă de muzica populară – vai de mine, se ridică nori de praf când se dansează la o nuntă. Am cântat şi pe la nunţi cândva şi normal că repertoriul abunda de muzică populară. Şi acum vreau să scot un album – dacă pot, de ce nu?!

 E vreo deosebire dintre nunţile de la centru şi cele din sud?

Atâta doar că la sudul Moldovei preferă sârbele, nu doar horele.

Aveţi o voce puternică... Nu v-a tentat scena operei, o muzică mai serioasă?

Muzica academică o cânt doar acasă, pentru mine (râde). Deşi am cântat la 1 martie în spectacolul dedicat maestrului Eugen Doga, acompaniată de orchestra simfonică a lui Gheorghe Mustea, unde mi-am permis, cu mare îndrăzneală, să interpretez câteva fragmente de operă. Şi parcă am reuşit. Dar în general nu mă tentează. Estrada e de fapt menirea mea.

Aveţi în repertoriul dumneavoastră câteva piese în engleză. Credeţi că engleza este mai scenică decât româna? Aţi reuşit să exprimaţi uşor sentimentele într-o altă limbă?

E o mare deosebire când interpretezi o piesă într-o limbă străină. Când începi să descifrezi textul îţi dai seama că la un moment dat îţi amorţeşte mandibula. Când începi a studia îţi mai iei şi un repetitor cu care lucrezi. De exemplu, acum, patru din ultimele piese pe care le-am făcut sunt în engleză. De aceea mi-am luat un repetitor, acasă, care îmi urmăreşte şi corectează accentul şi chiar intonaţia versurilor. De fapt cunosc puţină engleză şi tot ce am învăţat am luat din auzite, de la televizor, festivaluri, atunci când am înţeles că nu e de ajuns doar limbajul gesturilor şi trebuie să cunoşti o limbă străină ca să poţi comunica şi cu alţii...   

 Aţi mai cântat şi în alte limbi străine ...

În coreeană, kazahă, italiană, fără a le cunoaşte. Trebuie să citeşti foarte mult textul şi mai ales traducerea, pentru a-ţi da seama despre ce cânţi. Din moment ce înţelegi sensul versurilor poţi manevra, prin intonaţie şi emoţie, piesa. E mai dificil, dar este şi asta o muncă ...

 Vorbiţi-mi despre prima ieşire în scenă. Emoţii, temeri... Primul contact cu publicul, primele aplauze...

A fost în ’93. Concursul Utreneaia Zvezda. Scena Palatului Naţional. Scena pe care o visam de mult timp şi pe care o ador, pentru că este cea mai mare scenă din Republică unde s-au perindat cei mai mari interpreţi ai noştri. Acum visez la Carnegie Hall. Prima mea apariţie a fost alături de fratele meu Dinu (Master Dinamit). Eram entuziasmată la culme, radiam de fericire, mi se părea că am cântat pe cea mai mare scenă a lumii. De acolo a şi pornit povestea mea. Dacă râvneşti din inimă, visele devin realitate. Minuni în viaţă se întâmplă.

Cum aţi intrat pe piaţa muzicii din Moldova? Promovată, ajutată sau v-aţi descurcat pe cont propriu?

Ideea i-a aparţinut fratelui meu. Cu Rap în limba română – lucru care nu se mai făcuse până atunci, nici chiar în România. Am mers apoi şi în România, - coridoare de oameni ne petreceau de la uşile sălii unde cântasem şi până la hotel. Păcat că pe atunci nu aveam cameră video personală ca să înregistrez acele momente de neuitat... Şi în general, tot ce s-a întâmplat în viaţa mea au fost lucruri minunate, orice artist tânăr ar fi râvnit la aşa ceva.

Vă consideraţi o persoană norocoasă?

Da. Consider că Dumnezeu mă iubeşte (zâmbeşte).

 În general, credeţi că un cântăreţ trebuie să-şi croiască singur drum sau are nevoie doar de noroc?

În primul rând trebuie să fii talentat cu adevărat. Apoi să mai ai şi noroc... Şi dacă mai sunt şi nişte oameni lângă tine – atunci faci o echipă minunată. E nevoie de foarte multă muncă şi tinerii ar trebui să accepte critica, sfaturile – ceea ce de multe ori lipseşte tinerelor talente. Afişează un aer de parcă s-au născut genii de-a gata. Noi eram altfel... Era ca un filtru de profesionalism prin care trebuia să treci. Şi dacă ai trecut şi ai rămas cu picioarele pe pământ şi mintea limpede, atunci e foarte bine, creşti şi tu ca profesionist. E nevoie de multă experienţă.

Cum alegeţi tema, subiectul, stilul? Ce vă inspiră?

Întotdeauna aleg personal piesa. Sunt piese la care le vezi viitorul, simţi că te caracterizează, că vor deveni hit-uri. Iar textul – dacă are un mesaj profund, o formă frumoasă, atunci este textul meu. Dragostea este tema mea preferată. Iar dacă pe fundalul piesei mele două suflete s-au regăsit, fac pereche – atunci mi-am îndeplinit misiunea spirituală… (zâmbeşte)

 În ce măsură contaţi pe background?

Background-ul nu e un lucru definitoriu. Personal, am lucrat întotdeauna singură, nu am avut dansatori în spate… Foarte rar. Şi în momentul în care eşti în stare de unul singur să umpli o întreagă scenă, doar cu tine – e extraordinar. Este şi asta o artă. Mi-aş dori foarte mult să am o orchestră în spate, dar la noi este imposibil de a o întreţine, e foarte costisitor.

Aţi avut parte de profesori spirituali, călăuze în lumea muzicii?

Da, bineînţeles. Am început cu Whitney Houston şi Mariah Carey. Ele mi-au fost asemenea unor pedagogi de vocal. Aveam 17 ani când puneam casetuţa şi cântam după ele. Eram în perioada căutărilor unui stil vocal şi ele m-au călăuzit. Cred că a fost cea mai bună decizie a mea.

 

 Cum credeţi că ar trebui să fie o piesă demnă de Eurovision?

În primul rând persoana care merge să participe la Eurovision trebuie să-şi aprecieze la justa valoare piesa propusă, prestaţia scenică, dacă este pregătit să reprezinte Moldova sau nu. Căci reprezinţi o ţară şi nu doar persoana proprie. E mult mai serios decât pare.

 Aţi participat la mai multe concursuri internaţionale. Cum v-au marcat?

Fiecare experienţă prin care am trecut pe parcursul carierei mele mi-a adus multe clipe frumoase… Toată cariera mea s-a construit pe festivaluri şi concursuri naţionale şi internaţionale. Şi Vocile Asiei din Kazahstan (locul II) , şi Slaveanskii Bazar (locul I), şi Yurmala (locul II), chiarşi Cerbul de Aur - care nu mi-a adus un premiu, dar totuşi a favorizat un schimb bun de informaţie - m-au perfecţionat.  Şi nu contează amploarea lor, ci mai degrabă sufletul şi energia pe care o emană. Acum merg mai des în calitate de membru al juriului, lucru care este la fel de interesant, sau ca oaspete de onoare, cu un program artistic. E minunat… Cei care te jurizau altădată acum îţi cer părerea la nivel de coleg... E o trăire extraordinară…

 E posibil ca juriul să nu evalueze onest, ci sub influenţa intereselor, banului, politicii?

Eu mă străduiesc întotdeauna să fiu obiectivă, mai ales că am fost în pielea concurenţilor. Niciodată nu pun alături un talent adevărat cu unul contrafăcut. Nu-mi permit niciodată, pentru că am trecut prin asemenea experienţe neplăcute când alături de mine, pe locul întâi, era pusă şi o domnişoară care nu prea merita... Lucruri neplăcute care nu vreau să se repete atunci când sunt şi eu în juriu. De aceea unii spun că sunt dură. De fapt sunt obiectivă…

 E vreun interpret alături de care visaţi să ieşiţi în scenă? 

Îmi doresc la nebunie un duet cu Michael Bolton. Mi-am pus în calitate de sonerie pentru mobil o piesă de-a lui şi când mă sună cineva, ascult cu multă plăcere melodia mai întâi şi apoi răspund la apel (râde)...

 Aţi avut momente mai dificile în carieră, când vă gândeaţi să abandonaţi?

A fost un moment… Nu-mi mai venea să cred în nimic pentru că nu mai aveam puteri pentru asta. Mă gândeam: „cum să mai cred! cum să mai cânt!”...nu vreau să intru în detalii… Dar am luat viaţa în mâini şi am mers mai departe. Nu sunt omul care stă mult pe gânduri. Îmi dau seama că trebuie să merg mai departe şi să lucrez pur şi simplu.

 Cântecul vă aduce satisfacţie şi din punct de vedere material?

Nu m-am gândit niciodată la bani. Îmi place meseria asta. Şi dacă îţi faci lucrul din plăcere, eşti apreciat de spectatori şi mai eşti şi bine remunerat – ai o viaţă frumoasă. La noi artiştii sunt remuneraţi mai puţin. Câştig mai mult atunci când sunt invitată în afara ţării.

V-aţi gândit vreodată să imigraţi, să vă construiţi cariera în altă ţară?

A fost un moment când mă gândeam să plec. Dar mi-am dat seama că sunt patriot şi îmi iubesc prea mult ţara ca să plec...

Unde v-aţi simţit mai apreciată: în străinătate sau acasă?

În străinătate. Acolo mă simt adevărată vedetă. Şi acasă mă răsfaţă, pentru că am un public al meu, care mă admiră… Dar acolo simţi aerul specific de vedetă, pentru că eşti curtat ca o vedetă. E o altă mentalitate, ai noştri sunt departe de ea…

 Ce-i lipseşte showbizului autohton?

Multe. E destul de complicat să îţi dai cu părerea… E bine că se reconstruiesc case, fântâni arteziene etc. dar nu trebuie să fie uitată şi lumea artelor... De multe ori, doar prin două căi află lumea despre o ţară: cultura şi sportul.

 Reuşiţi să îmbinaţi viaţa profesională cu cea personală? Sau uneori trebuie să sacrificaţi ceva...

Mă străduiesc să le combin. Una fără alta nu există.  Şi apoi cum aş putea să sacrific ceva ce ţine de fetiţa mea!? Este o minune!.. Este viaţa mea, sufletul meu! Este un univers întreg pe care, îţi dai seama, trebuie să-l cunoşti! E o lume întreagă în care îmi place să mă aflu! Abia aştept să zbor într-un suflet acasă pentru că ştiu că mă aşteaptă! Cântăm împreună. Ea îmi recunoaşte vocea la televizor, la radio şi întotdeauna spune: Mami, mami,  pune CD...Vorbesc despre ea şi deja vreau acasă! (zâmbeşte)

 Ce pregătiţi pentru fanii Dumneavoastră?

Lucrez la un album cu compozitori din trei ţări: Rusia, Belarus şi Ucraina. Piese în trei limbi: română, rusă şi engleză. Am programate multe spectacole în aceste ţări, după care voi merge în Europa. Voi avea un program nou, cu video-uri. Voi face şi o prezentare a noului album. Sunt la vârsta lui Cristos şi sper să dau roadă multă... (râde)

Maria Ciochină

allmoldova.com